Aplicație in proces de dezvoltare.

ACEST PRODUS SE DESCARCĂ (VEZI FIȘIERE ASOCIATE). Produsul conține text și imagini.
Jesse Irvin Overholtzer este fondatorul asociaţiei Child Evangelism Fellowship (versiunea în limba română a acestei asociaţii este „Asociaţia Misionară pentru Educarea Copiilor“).
Jeese s-a născut într-o familie creştină. Învăţătura bisericii din care familia lui făcea parte era că numai adulţii pot să fie mântuiţi, nu şi copiii. Deşi la vârsta de 12 ani, Jeese a simţit în viaţa lui povara păcatului, şi a vrut să se întoarcă la Dumnezeu, i s-a spus că este prea mic. Atunci el s-a adâncit în păcat. Cum avea să lucreze Dumnezeu la inima Lui şi să-l întoarcă la El, şi cum l-a convins că şi copiii pot să fie mântuiţi, poţi să citeşti în lecţia de faţă.